LocalPolitică

Fostul prefect al Vasluiului: ”Asistăm la penelizarea sistemului public!”

Fostul prefect al Vasluiului, Eduard Popica, reclamă faptul că actualul guvern înființează posturi pentru clientela PNL, însă se plânge peste tot de faptul că nu sunt bani de salarii și pensii.

În loc de restructurarea sistemul public, asistăm astăzi la înființarea de noi posturi, cum este și cel de-al doilea subprefect la nivel de Instituții ale Prefectului.

Eduard Popica susține că mai bine majora salariile angajaților din aceste instituții, care sunt cele mai mici din întreg sistemul bugetar, decât să arunce cu bani pentru bugetarea celui de-al doilea post de subprefect.

”De câțiva ani de zile, mai marii PNL vorbeau intr-una despre faptul ca Partidul Social Democrat “și-a angajat oameni, pe tot felul de posturi”, despre faptul ca nepotismul este în floare în PSD, dar și despre nevoia iminentă de a reduce aparatul bugetar, întrucât sistemul era sufocat, iar financiar, statul nu mai putea face față. Dar iată ca a venit și ziua moțiunii împotriva Guvernului PSD, iar justițiabilii din PNL au preluat putere și s-a constatat în mod subit, că sloganurile cu depesedizarea instituţiilor publice nu au fost decât baloane electorale și deodată a apărut opțiunea, corectă din punctul unora de vedere, de penelizare a sistemului public, peste noapte fel de fel de personaje cu o experiență vastă în administrația publică, dar și cu calități deosebite, ocupând funcții importante până la cel mai înalt nivel. Se fac împrumuturi de miliarde de euro, se taie pensiile speciale pentru că nu sunt bani la buget, s-a majorat prețul la combustibil, nu cresc alocațiile cu toate că există lege votată de Parlament și promulgată de Președintele României, lege care ar trebui pusă in aplicare imperativ deîndată și cu toate acestea Guvernul nu găsește soluții de a guverna “normal”, ajungându-se la un moment dat chiar la întârzierea plății pensiilor cu câteva săptămâni. Totuși s-a găsit soluția, legală de altfel, de a mai ocupa un post de subprefect în cadrul Instituției Prefectului. Nu este un pas ilegal sau greșit, însă prioritățile statului ar trebui să fie altele în momentul de față. Personal am țipat un an de zile ca angajații din prefecturi au printre cele mai mici salarii din administrație și acum înțeleg că pentru ei nu s-a găsit o soluție de a li se majora venitul, însă conducerea MAI a găsit solutia de a bugeta un nou post de conducere”, a spus Eduard Popica.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button