Sport

Play-off-ul, o performanță pentru Vaslui


La finalul decisivului cu Politehnica Timișoara, Mihai Bușecan nu și-a putut ascunde dezamăgirea pentru faptul că HC Vaslui a ratat șansa de a lupta pentru locurile 5-6 în play-off-ul Ligii Zimbrilor.
”Ne-am dorit mai mult, ne-am dorit victoria. Am vrut să jucăm pentru locurile 5-6, dar din păcate nu am reușit să trecem de Timișoara. Am revenit de două ori, am fost în joc, însă neșansa a făcut să nu fim noi cei bucuroși”, a spus Bușecan.
Pivotul vasluienilor a avut numai cuvinte de laudă la adresa fanilor, care știu de fiecare dată să reprezinte suportul moral pentru echipă: ”Publicul a fost de fiecare dată, vulcanic. Le mulțumim pe această cale. Am simțit cu adevărat sprijinul fanilor, meci de meci”.
Chiar dacă HC Vaslui nu va termina în primele șase echipe, pentru Bușecan prezența în play-off reprezintă o performanță, obiectivul formației vasluiene din acest sezon.
”E o performanță. Dacă ne calificam pentru locurile 5-6 era deja un bonus. Mergem înainte. Jucăm pentru locurile 7-8. Încercăm să ne facem treaba și să obținem victoria din jocurile cu Dunărea Călărași”, a conchis jucătorul Vasluiului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button