ActualitateLocal

Muzeografi din toată țara așteptați la „Acta Moldaviae Meridionalis”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează pe 28 septembrie 2023, în Sala „ARTA” a instituției de cultură, începând cu ora 11:00, deschiderea celei de-a XLVI-a ediții a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”.

Peste 100 de specialiști din România și din străinătate vor participa la evenimentul care se va întinde pe parcursul a două zile. Istorici, cercetători, cadre didactice universitare, conservatori, restauratori, pedagogi muzeali, manageri și alți profesioniști își vor prezenta lucrările rezultate în urma cercetărilor pe care le-au întreprins.

Deschiderea oficială va fi făcută de către prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Vor urma scurte alocuțiuni din partea oficialităților locale.

În cadrul festivității de deschidere vor fi susținute două comunicări în plen de către prof. univ. dr. Cătălin Turliuc, de la Filiala Iași a Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, și col (r), prof. univ. dr. Petre Otu, de la Universitatea din București. Comunicările vor aduce în prim-plan două personalități cunoscute vasluienilor, Dimitrie Cantemir și Constantin Prezan, pentru că, anul acesta, temele principale ale evenimentului sunt „Dimitrie Cantemir – prinț cărturar și umanist european. In Memoriam” și „Mareșal Constantin Prezan – 80 de ani de la intrarea în eternitate”.

Programul sesiunii cuprinde, așa cum v-am obișnuit, lansări și prezentări de cărți. Astfel, vor fi puse în circulație Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, „Acta Moldaviae Meridionalis” (nr. XLIII, 2022) și revista instituției, „File culturale vasluiene” (nr. 5 și 6). Volumele care vor fi prezentate de invitați sunt:

– „Plastica antropomorfă descoperită în situl cucutenian de la Tăcuta – Dealul Miclea / Paic (2011-2019). Puterea marea lucrurilor mici”, semnată de Dumitru Boghian, Ciprian Cătălin Lazanu, Sergiu-Constantin Enea

– „Bibliografie numismatică. Supliment 1”, din Seria: MONETA TERRAE MOLDAVIAE, semnată de Marian Viorel Butnariu.

𝐸𝑥𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡̦𝑖𝑖 𝑖𝑛𝑡𝑒𝑟𝑒𝑠𝑎𝑛𝑡𝑒

Cu ocazia acestui eveniment, vor fi vernisate două expoziții. Prima, realizată în colaborare cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, se numește „Viciu și istorie la Kustenge. Pipe și lulele din colecția muzeului constănțean” și va fi vernisată joi, 28 septembrie 2023, ora 12:00, în sala „Arta”. Publicul vasluian va putea admira circa 100 de bunuri culturale: pipe din porțelan, pipe din așa-numita „spumă de mare” (silicat de magneziu), din lut, lemn sau metal, dar și din materiale neconvenționale, precum melc de mare sau coarne de ovine și caprine. În inventarul expoziției sunt incluse și accesorii dedicate acestui viciu (portțigaret-uri) alături de celebrele pipe de TOPHANE ori de pipe europene cu motive orientale.

A doua expoziție tematică, vernisată la ora 12:30, în sala „Multimedia” a instituției, se numește „Expresivități plastice în arta momentului”. Expoziția de grafică, sculptură și pictură este realizată cu lucrările reprezentative din creația proprie a 10 plasticieni, care au și comunicări științifice în cadrul sesiunii. Operele de artă includ aspecte formale din caracteristicile artei contemporane, de la neo suprarealism, realism, expresionism la artă abstractă.

𝐶𝑜𝑚𝑢𝑛𝑖𝑐𝑎̆𝑟𝑖𝑙𝑒 𝑠̦𝑡𝑖𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑓𝑖𝑐𝑒

Comunicările științifice vor fi susținute joi, 28 septembrie 2023, între orele 15:00 – 19:00, și vineri, 29 septembrie 2023, în intervalul orar 9:00 – 12:00.

Lucrările Sesiunii se vor desfășura pe următoarele secții: Arheologie, Istorie Veche și Medievală (Sala de ședințe a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Istorie Modernă și Contemporană, Personalități (Centrul de formare al Bibliotecii Județene „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui – joi, Sala „Multimedia” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui – vineri), Numismatică și Medalistică (Sala Arheologie și Istorie veche din expoziția de bază a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Etnografie și Artă populară (Sala Etnografie și Artă populară din expoziția de bază a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Secția Pedagogie Muzeală (Sala Etnografie și Artă populară din expoziția de bază a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Artă Modernă și Contemporană românească (Sala „Multimedia” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui), Conservare – Restaurare (Sala Personalități din expoziția de bază a Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” Vaslui). La acestea, se adaugă secția de dezbatere Management muzeal, la care vor fi prezenți manageri ai muzeelor din țară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button