ActualitateLocal

Tânăr din Ivănești cu alcoolemie de aproape 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, depistat la volanul unei mașini

Un șofer a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o mașină deși consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Ivănești, care a fost oprit pentru control de polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Vaslui. Individul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de aproape 1 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.84 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, au transmis reprezentanții IPJ Vaslui.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button