ActualitateLocal

Ședința Colegiului Prefectural al județului Vaslui


Colegiul Prefectural al Judeţului Vaslui s-a reunit ȋn ședinţă ordinară joi, 27 aprilie 2017, sub conducerea prefectului Isabel BOGDAN.
Principalele subiecte propuse pe ordinea de zi au fost legate de măsurile de asigurare a pazei bunurilor și a protecției cetățeanului din mediul rural, prezentate de comisarul șef de poliție Gabriel Doru Panțiru, șeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Vaslui, și de rolul managerului în combatera corupției, prezentat de comisar șef de poliție Constantin Ciornei – Donighian, șeful Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Vaslui.
În prima parte a ședinţei, șeful IPJ Vaslui, Gabriel Doru Panțîru, a precizat că la nivelul judeţului Vaslui, în primele 3 luni ale anului 2017 au fost sesizate și înregistrate 1.624 de infracţiuni, în scădere cu 482 față de perioada similară a anului 2016, când au fost sesizate 2.106 infracțiuni.
Din raportul prezentat mai reiese faptul că paza în mediul rural nu este organizată în mod corespunzător pe raza tuturor comunelor.
”Din totalul celor 81 de comune ale judeţului Vaslui, doar 22 dintre primăriile aferente (27,16%) au depus eforturi concrete de organizare şi executare a pazei comunale, prin personal propriu angajat şi calificat. 59 de comune (72,84%) nu au întreprins demersurile necesare organizării şi funcţionării pazei comunale, fiind invocate lipsa fondurilor necesare”, a precizat șeful IPJ Vaslui.
Comisar șef de poliție Constantin Ciornei-Donighian, șeful Serviciului Județean Anticorupție (SJA) Vaslui, a ținut să le reamintească managerilor de instituții publice că au obligația de a transpune în practică anumite cerințe impuse de strategia națională anticorupție 2016-2020: ”În calitate de manageri trebuie să vă faceți propriile planuri, adaptate la specificul instituției, și să aplicați întocmai prevederile acestei strategii. În actuala strategie se pune mare accent pe prevenire și educație. Ca manageri vă revin o serie de obligații. Rugămintea mea e să vă implicați și să implicați personalul din subordine să studieze conținutul strategiei, concret ce aveți de făcut la nivelul instituției. Din practică am tras unele concluzii. Majoritatea instituțiilor lucrează cu publicul. La zona de interferență, între cetățean și funcționarul public, intervine acea zonă de risc. Cetățeanul vrea să-și rezolve o anumită problemă, iar funcționarul profită de această ocazie și încearcă din diverse motive să obțină ceva. O mentalitate total greșită. De aici necesitatea ca dumneavoastră să intervenți, pentru a pune în aplicare acele măsuri, pentru diminuarea acestui risc. Este unul din obiectivele principale ale strategiei naționale anticorupție”.
Prefectul Isabel BOGDAN a ținut să-l felicite pe noul șef al Oficiului Județean de Poștă Vaslui, Irinel Marcu, urându-i succes în noua funcție.
În final, Nelu Sava, directorul Administratiei Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Vaslui, a prezentat ordinul pentru dezvoltarea serviciilor Ministerului Finanțelor Publice puse la dispoziția autorităților și instituțiilor publice prin sistemul informatic propriu.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button