ActualitateLocalSocial

Civilizaţia Medievală, surprinsă într-o expoziţie unicat la Muzeu

Peste 200 de piese din patrimoniul unor muzee fac obiectul expoziţiei “Civilizaţia medievală în Moldova”, ce a fost vernisată în sala Arta a Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui.

La sala Arta a Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui a avut loc vernisajul expoziţiei “Civilizaţia medievală în Moldova”. Cei prezenţi au avut ocazia să admire peste 200 de piese din patrimoniul muzeului gazdă, al Complexului Muzeal Naţional “Moldova” Iaşi, al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu” Bacău, al Muzeului Judeţean Botoşani şi al Muzeului “Vasile Pârvan” Bârlad. Este pentru prima dată când aceste exponate se reunesc într-o expoziţie, acestea făcând separat obiectul unor alte expoziţii temporare ori permanante.
“Piesele au mai fost expuse, dar noi am luat iniţiativa de a le reuni într-o expoziţie, care a fost prezentată şi la Muzeul din Bârlad. Acestea surprind perioada medievală din sec. XII până spre sfârşitul sec. XVII şi începutul secolului XVIII”, a spus muzeograful Laurenţiu Chiriac, unul dintre organizatorii expoziţiei.
La vernisaj au participat în calitate de invitaţi cercetătorul ieşean Costică Asăvoaie, restauratorul sucevean Dan Fărtăiaş şi arheologul bârlădean Mircea Oancă. Aceştia au vorbit despre importanţa civilizaţiei medievale în Moldova şi rolul jucat de târgurile Vaslui, Bârlad şi Huşi în acea perioadă.

“Epoca lui Ştefan cel Mare a reprezentat cea mai frumoasă şi mai însemnată etapă din civilizaţia medievală a Moldovei, căci atunci au înflorit artele, meşteşugurile, negoţul, cultura şi oamenii au văzut în măritul voievod pe cel mai neînfricat apărător al civilizaţiei lor”, a spus Ramona Mocanu, directorul Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” Vaslui.
Expoziţia are un caracter temporar, iar vizitatorii vor putea să vadă arme, vârfuri de lance, o cămaşă din zale, o cască din fier, steaguri de luptă, bijuterii, vase ceramice şi porţelanuri.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button