ActualitateLocal

Un moldovean a încercat să intre în România cu un permis de conducere transnistrean nerecunoscut de statul român

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetățenie R. Moldova, care a prezentat la control un permis de conducere nerecunoscut de statul român.

În data de 18 iunie a.c., în jurul orei 11.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, un cetățean din R. Moldova în vârstă de 37 de ani, la volanul unui autoturism.

Bărbatul a prezentat la control un permis de conducere eliberat de autorităţile din regiunea Transnistria, având imprimate datele și fotografia sa, document ce nu este recunoscut de statul român.

„Cu privire la cele constatate, acesta a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că documentul nu este recunoscut de statul român, iar în R. Moldova poate circula fără probleme cu acest permis”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. La finalizarea cercetărilor, se vor lua măsurile legale care se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button