Sport

Trofeul a rămas la Vaslui


Palatul Copiilor Vaslui nu a avut nicio emoţie la cea de-a 24-a ediţie a concursului naţional de automodele, dotat cu Cupa Vasluiului.
Cristian Florea, Tudor Radu, Tudor Sârbu, Ștefan Gherghe și Matei Leică au câştigat marele premiu pe echipe, după ce, la individual, Cristian Florea s-a impus la clasele 1/10 off road-4 WD, 1/10 2WD şi 1/8-4 WD termice
Tudor Radu a obţinut două locuri 3 la clasele 1/10 off road-4 WD și 1/10 2WD.
Pe locul doi s-a clasat echipajul din Câmpulung Moldovenesc, podiumul fiind încheiat de Slobozia.
“A fost un concurs puternic, la care au participat opt echipaje, dintre care unele sunt între primele cinci din ţară în competiţiile naţionale. Consider că a fost o ediție reuşită. Rezultatele sunt cele aşteptate, ţinând cont că la nivel de juniori şi elevi avem cel mai bun echipaj din ţară. Ţin să mulţumesc domnului primar Vasile Pavăl, domnului viceprimar Dragoș Cazacu, Consiliului Local şi Primăriei Vaslui pentru susţinerea acordată în organizare. Mulţumesc şi Inspectoratului Şcolar Judeţean, Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret şi conducerii Palatului Copiilor. Am beneficiat și de susținerea unor sponsori. Amintim Grupul de firme Safir, Casa Tudora și Mobexim Zam Co-producător de mobilă din lemn masiv. Fără ajutorul lor, competiţia nu se putea desfăşura în condiţii normale”, a declarat Constantin Olaru, instructorul echipajului de la Palatul copiilor Vaslui.
La concurs, care a avut loc la ștrandul Municipal, au participat echipaje din Pucioasa, Slobozia, Bicaz, Câmpulung Moldovenesc, Hârlău, Iași, Harghita şi Vaslui.
Pentru echipajul vasluian urmează participarea la Cupa ”Petru Rareș” de la Iași, de luni, 25 iunie, și la Cupa ”Bogdan Vodă” de la Câmpulung Moldovenesc, din perioada 26-28 iunie.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button