ActualitateLocal

Transportul public local revine la Primăria Bârlad: au fost achiziționate primele autobuze!

În posesia SC CUP SA, societate cu unic acționar Consiliul Local Bârlad, au intrat primele opt mijloace de transport în comun, dintr-un necesar estimat de 10 bucăți.

Este vorba despre patru autobuze marca Volvo (clasă superioară de confort) și patru microbuze noi marca Mercedes Sprinter.

Se estimează că la sfârșitul lunii aprilie mijloacele de transport ale noului operator să intre pe traseele deja existente.

”După ani de zile, transportul public local al Bârladului se întoarce la Primăria Municipiului Bârlad. Foarte important de precizat este că acest lucru se întâmplă în condițiile în care, pentru a putea accesa fonduri europene necesare achiziționării de autobuze electrice, ce vor circula pe trase noi, trebuia ca acest serviciu de utilitate publică să fie în administrarea orașului. Practic, aceasta a fost o condiție importantă pentru asigurarea finanțării la proiectul de achiziție autobuze electrice din Mobilitatea Urbană. Aceste mijloace de transport au, evident, un grad crescut de confort, însă, pentru a face față cu brio fluxului de călători, vom mai achiziționa încă două sau trei, în funcție de buget. Mai trebuie spus că înființarea unor noi trasee este o necesitate dată de dezvoltarea și extinderea teritorială a municipiului”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Noul parc auto al SC CUP SA beneficiază de o autobază modernizată recent și care asigură toate condițiile necesare.

Finanțarea celor opt mijloace de transport a fost asigurată de la bugetul local și este în cuantum de 2,5 milioane lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button