ActualitateLocal

Tânăr reținut de polițiștii din Negrești după ce a fost implicat cu o motocicletă într-un eveniment rutier

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din județul Caraș-Severin, bănuit de comiterea unor infracțiuni la regimul siguranței circulației pe drumurile publice.

La data de 2 noiembrie 2023, ora 23.40, un echipaj de ordine publică, din cadrul Poliției Orașului Negrești, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Decebal, din Negrești, a depistat o motocicletă, neînmatriculată, avariată și abandonată în afara părții carosabile.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au depistat în scurt persoana care ar fi condus-o, un tânăr de 20 de ani, din comuna Buchin, județul Caraș-Severin. Cercetările efectuate au stabilit că, tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ar fi consumat alcool, ar fi condus motocicleta pe drumurile publice din localitatea Parpanița și orașul Negrești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod.

Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.68 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La data de 6 noiembrie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești l-au reținut pe tânăr, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a tânărului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ”punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button