ActualitateLocal

Tânăr grav rănit după ce s-a răsturnat cu maşina şi a fost aruncat prin parbriz

Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost grav rănit, în această seară, într-un accident rutier petrecut pe raza localităţii 1 Decembrie din comuna Banca.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, dr. Daniel Ungureanu, tânărul, care circula singur în autoturism, s-a răsturnat cu maşina într-o curbă şi a fost proiectat prin parbriz.

”Victima, un şofer de 19 ani, s-a răsturnat cu maşina într-o curbă şi a fost aruncat prin parbriz. Prezintă traumatism cranio-cerebral cu plagă scalpată parietal stânga, comoţie cerebrală şi fractură de femur drept cu deplasare. A fost preluat de un echipaj C2 de la Ambulanţa Bârlad şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui”, a precizat dr. Ungureanu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button