ActualitateLocal

Tânăr căutat în Belgia, prins la Albița

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi predat autorităţilor competente un cetăţean român, pe numele căruia era emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Belgia.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, conducând un autoturism marca BMW înmatriculat în România, cetățeanul român B.I., în vârstă de 31 de ani.

”La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au constatat că pe numele tânărului există o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare, emis de autorităţile din Belgia, la data de 30.01.2019, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane pe teritoriul Belgiei”, a declarat Irina Mirică, purtător de cuvânt la Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui, în vederea luării măsurilor ce se impun.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button