Premiul „The Judges Award” pentru echipa roLERbot la FTC-First Tech Challenge
Echipa roLERbot a Liceului „Emil Racoviță” Vaslui, coordonată de profesoara Camelia Popica, a trăit o experiență memorabilă la regionala #4 din cadrul competiției FTC-First Tech Challenge, desfășurată la Iași.
Timp de trei zile, membrii echipei și-au prezentat echipa juraților, au jucat meciuri dificile și au construit legături noi și solide cu ceilalți participanți. Această experiență a fost încununată de primirea premiului The Judge Award, o recunoaștere a potențialului și a efortului lor în cadrul competiției.
„Astfel, The Judge Award nu este doar un premiu, ci și un semn al angajamentului lor continuu pentru excelență și progres în domeniul roboticii și al tehnologiei. Bravo, “puişori”! Suntem mândri de voi!”, au scris reprezentanții Liceului „Emil Racoviță” Vaslui pe pagina oficială de facebook.
Turneul de Ligă al FIRST Tech Challenge Romania s-a desfăşurat în perioada 8-10 martie la Centrul de Evenimente AGORA din Iaşi, unde au participat 49 de echipe din toată ţara și R. Moldova.