ActualitateLocal

În minivacanța de Ziua copilului, sute de șoferi au fost amendați pentru viteză

În perioada 30 mai – 1 iunie, peste 30 de polițiști din structurile de poliție rutieră și ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat, pe raza județului Vaslui, pentru creșterea siguranței traficului rutier pe drumurile publice și prevenirea accidentelor rutiere.

În cadrul activităților au fost verificate peste 670 de vehicule și legitimate peste 740 de persoane.

În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 440 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 220.000 lei.

Dintre acestea, un număr de 438 au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 (privind circulația pe drumurile publice), cele mai numeroase abateri au fost cele privind nerespectarea regimului legal de viteză (342).

De asemenea, au fost reținute 41 de permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare.

Principalele cauze care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost nerespectarea regimului legal de viteză (20), conducerea sub influența alcoolului (7), efectuarea de depășiri neregulamentare (11) și circulația pe sensul opus(3).

Cu ocazia derulării acțiunii, a fost constatată și săvârșirea a 3 infracțiuni.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button