ActualitateLocal

Un bârlădean inconștient prins a doua oară la volan fără a deține permis de conducere

Polițiștii Biroului Rutier, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

La data de 30 ianuarie 2024, ora 18.30, polițiștii Biroului Rutier Bârlad, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Alexandru Vlahuță, din municipiul Bârlad, au depistat și oprit, în vederea controlului, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat de 52 de ani, din Bârlad.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în cauză sunt efectuate cercetări, după ce la data de 4 septembrie 2023, bărbatul a fost depistat conducând un autovehicul pe strada Siret, din municipiul Bârlad, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului. Atunci, acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La data de 31 ianuarie 2024, în baza probatoriului administrat, polițiștii Biroului Rutier Bârlad au reținut persoana bănuită, pe o perioadă de 24 ore. Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri din Bârlad, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button