ActualitateLocal

Șezătoare la Muzeul Etnografic din Solești

De 14 ani, în anotimpul de iarnă în comuna Solești se desfășoară șezătoarea „Tradiții în actualitate”. organizată de Primăria Solești și Centrul Cultural „Elena Cuza” Solești.

La această activitate au participat meșteri populari, membrii ansamblului de cântece și dansuri „Soleștenii”, elevii de la cercul de muzică populară al Palatului Copiilor Vaslui, alături de autoritățile județene.

„Am participat pentru a patra oară la șezătoarea de la Solești. E un moment artistic foarte important și sigur trebuie apreciat pentru valoarea producției a celor care sunt implicați în acest spectacol. Mai mult decât atât, cred că este un moment simbolic pentru noi foarte relevant, care ne amintește de ceea ce a produs poporul român de la apariția sa și până acum. Este imaginea pe care am văzut-o în copilăria mea acum 60 de ani, o imagine la care erau participanți toți membrii comunității, care se adunau să petreacă în cadrul unei șezători. Îi felicit pe toți cei care au avut disponibilitatea și energia să producă un asemenea moment artistic și mai mult decât atât să producă o emulație în jurul a ceea ce înseamnă tradiția noastră, a ceea ce înseamnă cultura noastră. Sper ca aceștia să fie prezenți la Festivalul „Hora din Străbuni”, pentru a arăta oaspeților noștri ceea ce am putut noi produce în decursul secolelor”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

În cadrul șezătorii, copiii și tinerii au învățat de la cei mai în vârstă diverse meșteșuguri populare. Vechile cântece, proverbe sau strigături au reînviat încă o dată, readucând în memoria participanților atmosfera de altădată. Fetele și femeile au lucrat la războiul de țesut, la torsul și scărmănatul lânii, arta împletitului și cusutului, în timp ce bărbații s-au ocupat cu confecționatul hamurilor pentru cai, a opincilor, pisatul grâului la piuă, împletitul rogojinelor din pănuși de porumb uscate.

„Sunt mândră că putem merge cu asemenea tradiții mai departe cu toate generațiile, cu toate că traversăm perioade destule de grele. Dar, adunându-ne la repetiții, la munca pe care o facem aici, pentru că tot ceea ce vedeți nu avem specialiști care să le întrețină, cu oamenii le facem, avem rezultate. Împreună suntem la muncă, împreună și la distracție. Nu este simplu ceea ce facem la ansamblu. Poate se consideră simplu, pentru că un spectacol nu durează foarte mult, însă e o muncă titanică în spate. Ca să ții legată activitatea de la grupa mică până la persoane de vârsta a treia, credeți-mă că nu este ușor”, a spus Mona Bujor, primarul comunei Solești.

Tot în cadrul șezătorii au fost prezentate costumele populare moldovenești specifice zonei Vasluiului, confecționate de meșterii populari din Solești.

„De 18 ani de când sunt la Solești mi-am propus să aduc în actualitatea tradițiile și meșteșugurile populare pe care strămoșii noștri le-au promovat și să le aducem în actualitate în rândul tinerilor și copiilor. Organizăm aceste șezători cu meșteri populari din cadrul Ansamblului folcloric Soleștenii, unde ne-am propus să promovăm costumul popular moldovenesc din zona Vasluiului. Un sprijin important l-am avut din partea Primăriei și Consiliului Local Solești, dar și conducerea Consiliului Județean Vaslui ne-a ajutat să implementăm niște proiecte europene, cu ajutorul cărora am reușit să construim în totalitate costumele autentice populare atât de băiat, cât și de fată”, a spus Costel Adam, directorul Centrului Cultural „Elena Cuza” Solești.

Șezătoarea a avut și rolul ca tinerii și bătrânii din comună să se întâlnească laolaltă, să lucreze împreună, să povestească, să petreacă și să devină o comunitate închegată.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button