ActualitateLocal

Rezultate slabe la simularea de la Evaluare în județul Vaslui

Simularea examenului de Evaluare Naţională i-a pus la grea încercare pe elevii clasei a opta din Vaslui. Rezultatele sunt modeste pentru un examen preliminar, numai bun de „antrenament” pentru adevărata probă de foc, procentul elevilor cu media generală cel puţin 5 fiind de 47 la sută.

Dacă mâine ar avea loc examenul propriu-zis, doar 53% ar lua media minimă 5.

66,6% dintre cei care au fost prezenți la simulare au obținut note mai mari sau egale cu 5 la Limba și literatura română. La Matematică, rezultatele sunt dezastruoase, unde 28,57% dintre elevii prezenți au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Simularea examenului de evaluare națională a fost organizat digitalizat, iar lucrările nu au mai fost corectate de către profesorii din unitatea de învățământ, ci au fost urcate pe o platformă dedicată, de unde au fost apoi distribuite aleatoriu diferiților evaluatori de la nivelul întregii țări.

Notele nu se contestă, ci vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ, prin discuții cu elevii, prin ședințele cu părinții, dar și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri care să ducă la creșterea și îmbunătățirea performanțelor școlare.

Lucrările scrise ale elevilor care au susținut aceste probe la simularea Evaluării Naționale se află la nivelul unităților de învățământ unde învață elevii, iar profesorii care predau aceste discipline au acces la aceste lucrări, dar și la borderourile de evaluare corespunzătoare, pentru a se putea astfel discuta individual cu fiecare elev, dar și să se organizeze acele activități remediale care să susțină procesul de pregătire în perioada următoare.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button