ActualitateLocal

Primul film realizat de copiii din Vaslui a fost prezentat la Consiliul Județean Vaslui

Aseară, sala de ședințe a Consiliului Județean Vaslui s-a transformat pentru aproape două ore într-o sală de cinema.

Membrii Clubului de Teatru și Film din Vaslui au avut premiera primului film din cariera lor, intitulat „Vacanța Tropicală”.

La eveniment, sala a fost plindă de copii și părinți, dornici să vadă povestea filmului creată chiar de reprezentanții Clubului de Teatru și Film, coordonat de actrița Mihaela Chiriac, cunoscută de vasluieni drept Profa de Joacă de la evenimentele organizate de Ziua Internațională a Copilului.

„Felicit protagoniștii acestui eveniment, copiii care și-au jucat propriile roluri. Filmul scoate în evidență talentul micilor actori, care dovedesc reale calități în arta actorului. Consiliul Județean Vaslui sprijină asemenea inițiative. Pe viitor intenționăm să înființăm un teatru pentru tineret, care să funcționeze la noul Centru Cultural „Dimitrie Cantemir”. Le dorim succes pe viitor și să devină mari artiști ai scenei teatrale”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Clubul de Teatru și Film Vaslui va organiza în vacanța de vară cursuri de actorie pentru copii, urmând a fi formate grupe de începători, dar și de avansați.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button