ActualitateLocal

Polițiștii vor monitoriza minivacanța de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului

Poliţiştii vasluieni, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, vor fi la datorie în perioada următoare, pentru ca toţi cetăţenii să se bucure de minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.

  În perioada 11 – 15 august 2023, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui vor fi în teren, pentru ca evenimentele organizate în această perioadă, fie cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, fie la Zilele culturale ale municipiului Vaslui și zilele unor comune, să se desfășoare în condiții de siguranță.

Astfel, aceștia vor acţiona, zilnic, în sistem integrat, împreună cu reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui și cu celelalte instituţii ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

 Efectivele de poliție care participă la misiuni în această perioadă vor acționa, pe de o parte pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale, iar pe de altă parte, pentru combaterea acelor fapte care încalcă normele în vigoare.

În vederea bunei desfășurări a manifestărilor prilejuite de Zilele culturale ale municipiului Vaslui, zilele unor comune și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui a luat toate măsurile necesare pentru ca evenimentele organizate în zona lăcașurilor de cult și în locurile de desfășurare a manifestărilor publice, să se organizeze în siguranță, fără afectarea cadrului general de ordine și siguranță publică.

De asemenea, polițiștii rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button