ActualitateLocal

Peste 115.000 țigarete de contrabandă descoperite în plafonul modificat al unei remorci, în Albița

În baza Acordului dintre Guvernul României și Guvernul R. Moldova, privind controlul coordonat pe teritoriul României în PTF Albița-Leuseni, la controlul de frontieră, au fost descoperite disimulate în plafonul modificat al unei remorci, peste 115.000 de țigarete  de contrabandă ce urmau a fi comercializate pe piața neagră din state din vestul Europei.

În ziua de 19 iulie a.c, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, în punctul de efectuare a controlului coordonat al autorităților Poliției de Frontieră de pe sensul de intrare în România, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 37 de ani, conducând un ansamblu de vehicule format dintr-un microbuz și o remorcă tip platformă, pe care era transportată o altă remorcă.

„În baza Acordului dintre Guvernul României  și Guvernul R. Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României în PTF Albița-Leuseni rutier și în baza profilului de risc stabilit, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijloacelor de transport şi persoanei, în colaborare  cu autoritățile din Republica Moldova, ocazie cu care echipa comună de control, a descoperit, ascunsă și nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, disimulată în plafonul modificat al remorcii, cantitatea totală de 117.600 ţigarete (5.880pachete), cu timbru de acciză Republica Moldova”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că țigările îi aparțin și că intenționa să le introducă ilegal în țară, urmând să fie comercializate pe piața neagră, în state din vestul Europei.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite,  în valoare totală de 88.200 de lei.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită fapta.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button