ActualitateLocal

Parteneriate cu Anenii Noi

12959581_992044147543509_1913030358_o
O delegaţie, alcătuită din reprezentanţi ai comunelor Zăpodeni şi Fereşti, a fost prezentă în raionul Anenii Noi din Republica Moldova, într-un nou demers de înfrăţire al comunelor din judeţul Vaslui cu unităţi administrativ-teritoriale moldovene, acţiune iniţiată de Asociaţia culturală „Pro Basarabia şi Bucovina” Huşi. Delegaţia vasluiană a fost alcătuită din primarul comunei Fereşti, Sebastian Arteni, viceprimarul comunei Zăpodeni, Ionel Chiratcu, Lucian Lefter, cercetător la Centrul Culturii Tradiţionale Vaslui şi Valentin Baron, director al Căminului Cultural Zăpodeni.
După o întrevedere cu vicepreşedinta raionului Anenii Noi, Natalia Scobioală-Procopii, delegaţia vasluiană a fost prezentă în comunele Cobusca Veche (primar Laurenţiu Perju) şi Mereni, unitate administrativ-teritorială condusă de Eugen Sălcuţan. După ce şi-au prezentat reciproc comunele pe care le reprezintă, liderii comunelor au discutat despre modalităţile de colaborare în domeniu administrativ şi de dezvoltare a infrastructurii locale prin accesarea de fonduri europene, încheierea de parteneriate pe domeniile cultural, educaţional, sportiv. Menţionăm că alte 10 comune din raionul Anenii Noi sunt interesate să încheie acorduri de înfrăţire şi parteneriate cu unităţi teritorial-administrative din judeţul Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button