ActualitateLocal

Olimpicii de la matematică, întâlnire cu autoritățile de la Vaslui

Cei peste 200 de elevi și 80 dascăli, care participă în aceste zile la Olimpiada Națională de Matematică de la Huși, s-au întâlnit în centrul Vasluiului, unde au fost întâmpinați de primarul Vasile Pavăl, viceprimarul Lucian Braniște, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui, Ciprian-Ionuț Trifan, subprefectul Mircea Gologan și inspectorul general al ISJ Vaslui, Cristiana Botan.

Participanții veniți din toată țara au fost premiați de organizatori, după care au plecat într-un marș până la Curțile Domnești.

Preotul Constantin Mogoș le-a vorbit despre ctitoria ștefaniană, fiindu-le ghid în scurtul popas la biserica-monument istoric, cu hramul „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul”.

„Este un eveniment important pentru județul Vaslui și un moment de recunoaștere a excelenței în educația vasluiană. Vă doresc să obțineți rezultatele pe care le meritați și să plecați de la Vaslui cu cele mai frumoase amintiri. Vă mulțumesc pentru dedicarea de care dați dovadă zilnic la catedră și mă înclin în fața implicării pentru susținerea performanței”, a precizat Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

În aceste zile, municipiul Huși este gazda Olimpiadei naționale de matematică pentru clasele VII-VIII, organizată de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, împreună cu Societatea de Științe Matematice din România și Societatea de Științe Matematice din România – filiala Vaslui, cu sprijinul Primăriei municipiului Huși și al Consiliului Județean Vaslui.

„Vasluiul are o frumoasă tradiție în susținerea excelenței academice în rândul elevilor și a profesorilor cu vocație, consolidată an de an prin rezultatele obținute la concursurile și olimpiadele școlare, dar astăzi se poate spune că performanța a devenit o stare de spirit. În acest context, elevii și profesorii lor s-au convins că această competiție școlară nu reprezintă numai cadrul de a identifica și de a promova excelența, ci este și un minunat prilej de a cunoaște locurile, tradițiile și ospitalitate vasluienilor, de a întâlni oameni care să îi inspire, de a lega prietenii și – în fond – de a trăi momente aparte”, a precizat Cristiana Botan, inspectorul general al ISJ Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button