O mașină a luat foc în mers la Bârlad, un alt autoturism staționat la Tutova a fost cuprins de flăcări

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru limitarea și lichidarea a două incendii minore izbucnite la două autoturisme.
Primul autoturism a luat foc în mers, pe strada Bicaz, municipiul Bârlad. Cele două persoane aflate în interior s-au autoevacuat și nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au lichidat incendiul în mai puțin de două minute, pagubele fiind minore.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
În cel de-al doilea caz, în localitatea Tutova, din partea din spate a unui autoturism au izbucnit flăcări, automobilul aflându-se în staționare.
Autoturismul nu fusese pornit de foarte mult timp, iar dedesubtul acestuia se adunaseră resturi vegetale.
Atunci când conducătorul auto a pornit motorul, după un timp, din partea din spate au izbucnit flăcări.
Incendiul a fost lichidat imediat, pagubele constând în degradarea unor componente din material plastic.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al țevii de eșapament.