ActualitateLocal

O femeie a decedat şi alta a fost grav rănită într-un accident produs pe DJ 243, la Perieni

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

La locul producerii accidentului pompierii din cadrul Detaşamentului Bârlad au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. La acţiune a intervenit şi un echipaj cu o ambulanţă tip C aparţinând SAJ Vaslui, substaţia Bârlad.

“La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autoturism grav avariat, izbit într-un arbore de pe marginea carosabilului, în interior aflându-se încarcerate şi în stare de inconştienţă două femei. Pompierii militari au descarcerat victimele, concomitent fiind acordat primul ajutor. Una dintre victime a fost extrasă şi predată în stare de conştienţă echipajului de pe ambulanţa SAJ Vaslui, ulterior, femeia fiind transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal Bârlad. Cea de-a doua victimă a fost extrasă dintre fiarele contorsionate, însă, din nefericire, nu a răspuns la manevrele de resuscitare, astfel că medicul de pe ambulanţă a declarat decesul”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button