ActualitateLocal

Mii de oameni au petrecut de Sânziene la Fălciu

Și în acest an, Sărbătoarea Sânzienelor de la Fălciu a atras mii de persoane, dornice să petreacă și să urmărească spectacolul folcloric pregătit de autorități.

Primarul Neculai Moraru a ținut să ducă pe mai departe această sărbătoare, considerând un bun prilej de întâlnire a fiilor satului, de a socializa și de a se revedea.

Pe scenă au urcat soliști consacrați, Daniela Condurache, Matilda Pascal Cojocărița, Ilie Caraș, Gavril Gronic, Costi Burlacu și Corina Țepeș.

„Este un moment deosebit pentru noi. Au venit oameni din toate satele, chiar și din comunele apropiate nouă. Au venit și fii ai satului, am fost sunat chiar de la București că au venit special pentru această sărbătoare, din Iași, Brașov au mai venit special pentru a vedea ce se întâmplă în comuna noastră”, a spus primarul Neculai Moraru.

Edilul a mai precizat că 2023 poate fi considerat un an al investițiilor în comună, urmând ca în perioada următoare să fie dat în folosință un corp nou de clădire la Liceul Tehnologic, cu săli de clasă și laboratoare moderne. De asemenea, va fi dat în folosință un centrul social pentru persoane vârstnice, dar și un dispensar medical cu toate dotările necesare.

„Am finalizat două școli de la Copăceana și Rânzești. Anul acesta se va finaliza Liceul Tehnologic cu 9 săli de clasă, pe 15 septembrie, după care avem dispensarul medical, care se va termina în luna octombrie, și centrul de îngrijire bătrâni, care va deservi 100 de bătrâni în centrul de zi, iar alți 50 de bătrâni vor beneficia de servicii de îngrijire la domiciliu. Încă se mai fac investiții, deși trecem printr-o perioadă dificilă, spunem noi, pentru faptul că necesită sume mari la cofinanțare, am făcut deja credite, dar ușor le terminăm pe toate. Nu se va întâmpla ca noi să nu terminăm proiectele până la sfârșitul anului 2023”, a completat Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu.

Seara s-a încheiat cu un superb foc de artificii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button