ActualitateLocal

Nu toate școlile din Vaslui vor relua cursurile în format fizic

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat astăzi hotărârea care se referă la modul de desfășurare a cursurilor.

Astfel, de luni vor reveni în bănci doar elevii din școlile unde procentul de vaccinare în rândul cadrelor didactice este de minimum 60 la sută.

Ce este sub 60 la sută, cursurile vor fi reluate online.

La Vaslui, nu toate școlile au minim 60 la sută din personalul didactic vaccinat.

În municipiul reședință de județ sunt trei unități de învățământ care vor relua cursurile online. Este vorba despre Centrul Școlar de Educație Incluzivă ”Constantin Motaș”, unde procentul vaccinaților este de 56,67 la sută, Palatul copiilor Vaslui, cu un procent de vaccinare de 56 la sută, și Școala Gimnazială ”Constantin Motaș”, cu 44,74 la sută din cadrele didactice vaccinate.

Restul vor aduce elevii în bănci, pentru a continua cursurile în format fizic.

Cel mai mare procentaj îl are Liceul ”Ion Mincu”, unde 85 la sută din personal este vaccinat.

Nici la Bârlad nu toate școlile au peste 60 la sută din personal vaccinat. Școlile ”N.N. Tonitza” și ”Stroe Belloescu” vor continua cursurile în online.

Școala ”Vasile Pârvan” Bârlad are rata cea mai ridicată, unde aproape 88 la sută dintre cadre s-au vaccinat.

La Huși, toate școlile vor relua cursurile în format fizic. În schimb, la Negrești, Liceul ”Nicolae Iorga” și Școala Parpanița vor avea elevii în online.

La nivel de județ, peste 30 de unități școlare vor susține cursurile online, procentul profesorilor imunizați fiind sub 60 la sută.

Școala din Fruntișeni are cel mai mic procentaj al dascălilor imunizați de la nivel de județ, de peste 27 la sută.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button