ActualitateLocal

Microbuz cu călători răsturnat la Vestrișoaia

Un microbuz în care se aflau 5 călători s-a răsturnat la Vetrișoaia. Aceștia au reușit să se autoevacuze, după care au alertat echipajele medicale. Într-o primă fază, Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui a fost anunțat că trei persoane ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au ajuns două echipaje ale ambulanței și un echipaj SMURD.

„Patru dintre cei 5 călători au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați la Spitalul Municipal din Huși. Toți sunt bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 39 de ani. Sunt conștienți și prezintă multiple contuzii. Șoferul a refuzat transportul la spital”, a declarat medicul Dan Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-au produs evenimentul rutier.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button