ActualitateLocal

Actiuni de prevenire ale politistilor vasluieni

71633-123_XL
Polițiștii vasluieni au desfășurat activități pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în special în ceea ce priveşte ilegalităţile ce se comit în domeniul industriei alimentare .
Pe parcursul zilei de ieri, în cadrul unei acțiuni organizate la nivelul județului, polițiști din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice, structurilor de investigații criminale, structurilor de ordine publică și structurilor de poliție rutieră împreună cu reprezentanți din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Vaslui, Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă au efectuat controale la persoane fizice şi juridice care produc, transportă şi/sau comercializează produse de panificaţie. Prin această acțiune polițiștii au urmărit verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în domeniu.
De asemenea, au fost verificate autorizaţiile de funcţionare, documentele legale de provenienţă a produselor şi mărfurilor, documentele ce atestă calitatea/conformitatea produselor, buletinele de analiză, modul de ambalare şi etichetare, autorizaţiile sanitar-veterinare pentru spaţiile de depozitare şi documentele autovehiculelor care efectuează distribuţia.
Polițiștii au efectuat controale la 96 agenți economici de pe raza județului Vaslui și au verificat 58 autovehicule. În acest context au fost aplicate 51 de sancțiuni contravenționale (dintre care 35 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite republicată, 13 la O.U.G. privind circulația pe drumurile publice și 3 la alte acte normative), în valoare totală de 53.375 lei. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării produse ( 20 kg carne băuturi alcoolice, 800 kg cereale și 78 kg legume și fructe) în valoare de 5300 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button