ActualitateLocal

Mai mulți vasluieni au ajuns pietoni, în urma unei acțiuni derulate de polițiștii de la Rutieră

Polițiștii din structurile de poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au acționat preventiv-reactiv, pe drumurile publice din municipiul Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, pentru reducerea cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave.

În cadrul acțiunii derulate, la care au participat 12 polițiști, au fost verificate peste 130 de autovehicule și testați alcoolscopic peste 60 de conducători auto. În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat peste 61 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 33.500 de lei.

Toate sancțiunile contravenționale au fost aplicate pentru încălcări ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 18 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare.

Principala cauză care a condus la reținerea permiselor de conducere a fost depășirea limitei legale de viteză cu peste 50km/h.

Principalele cauzele care au condus la retragerea certificatelor de înmatriculare au fost: valabilitate expirată Inspecție Tehnică Periodică, constatarea de defecțiuni la sistemul de iluminare și neperfectarea documentelor privind transferul de proprietate.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button