ActualitateLocal

„Luna pastorației copiilor și tinerilor” în Episcopia Hușilor

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a onorat invitația Părintelui Episcop Ignatie, participând la întâlnirea tinerilor din parohiile Protopopiatului Bârlad, găzduită de Mănăstirea Alexandru Vlahuță.

Evenimentul face parte din proiectul ”Luna pastorației copiilor și tinerilor, ajuns la a doua ediție și care este derulat de Episcopia Hușilor.

„Mă bucură numărul mare de copii prezenți, care au participat la sfânta liturghie, si au fost implicați în diferite activități nonformale, jocuri educative și ateliere tematice. Putem spune că acești copii au avut șansa petrecerii unui timp de calitate și a dobândirii unor noi experiențe. Felicităm pe Preasfinția Sa Ignatie, Episcopul Hușilor și preoții din parohii care au reușit prin asemenea activități să implice cât mai mulți copii și tineri în viața social-religioasă a comunităților noastre”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

După Sfânta Liturghie a avut loc vizionarea filmului care a surprins activitățile desfășurate de către tineri în parohiile din care provin.

Timp de 4 ore s-au desfășurat activități  în aer liber, în incinta mănăstirii, având ca voluntari membrii Asociației „JoyCamps România”, iar coordonator a fost Marian Dumitru Rugină, consilierul Sectorului activități cu tineretul al Episcopiei Hușilor.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button