ActualitateLocal

Locuință cuprinsă de flăcări în comuna Dragomirești

Pompierii militari de la Punctului de Lucru Ivănești au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Rădeni, comuna Dragomirești.

La fața locului au intervenit cu o autospecială de medie capacitate, și pompierii voluntari din cadrul SVSU Dragomirești. Accesul echipajelor de intervenție a fost extrem de dificil, dată fiind configurația terenului.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul întregului imobil și exista pericol de aprindere a unei locuințe învecinate. Incendiul se manifesta pe o suprafață desfășurată de aproximativ 140 metri pătrați.

După mai bine de două ore, incendiul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime. Pompierii au salvat în întregime locuința aflată în pericol.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum defect și neprotejat termic față de materialele combustibile din apropiere.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button