ActualitateLocal

Incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Muntenii de Jos

Detaşamentul de Pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi un echipaj specializat pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu de vegetaţie uscată în localitatea Muntenii de Jos, comuna Muntenii de Jos. 

La sosirea echipajului de intervenţie, incendiul se manifesta pe aproximativ trei hectare de vegetaţie uscată, pătrunsese în grădinile unor locuitori din zonă, existând pericolul să se extindă la casele din apropiere. 

Militarii au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, sprijiniţi de Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Muntenii de Jos, precum şi de mai mulţi cetăţeni din localitate.

Urmare a incendiului au ars aproximativ 35.000 metri pătraţi de vegetaţie uscată. Au fost salvate trei locuinţe şi o seră. 

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise (aer liber) fără luarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

“Pompierii militari atrag atenţia atât administratorilor terenurilor, cât şi cetăţenilor să oprească incendierea vegetaţiei uscate, de pe terenuri. Este un mit că vegetaţia crescută va fi bogată în urma incendierii acesteia. Fiţi siguri, că veţi pune în pericol ecosistemul din zona incendiată, alte bunuri materiale, viaţa umană, animală, etc. Pentru incendierea terenurilor, fără autorizaţie de lucru cu focul şi distrugerea bunurilor riscaţi amenzi până la 5.000 lei, închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar dacă faptele au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al IJSU Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button