Festivalul Toamnei la Grădinița nr.15 Vaslui!
Bucuriile sunt mai depline atunci când sunt părtași și alții. Ce prilej mai frumos decât o călătorie în “magia Toamnei”, un popas la FESTIVALUL EI!
Într-o notă de frumos, belșug și relaxare, dragii noștri prichindei, împreună cu familiile lor, au transformat Grădina de Relaxare Liniște și Învățare într-o imensă cămară plină cu bunătăți pregătite cu dragoste, respect și prețuire. Pentru toți toamna reprezintă bogăție de culoare, emoție, creativitate, bunăstare și inspirație, care, transformate artistic și estetic, fac parte din spiritualitatea noastră tradițională.
Ce ocazie minunată să stai la “taifas” cu TOAMNA împreună cu distinșii tăi parteneri educaționali- părinții! Vrem să scoatem în evidență importanța comunicării interpersonale și relaționarea eficientă dintre copii, lucrul în echipă prin antrenarea lor, a părinţilor şi a a cadrelor didactice în derularea unor activităţi educative.
Împreună am observat elemente de toamnă, am pictat, am înșiruit fructe la uscat, am pus murături la borcan, am confecționat coronițe, animăluțe din fructe și legume, am numărat, dansat, ne-am jucat și ne-am distrat. Este un miracol să te poți dărui copilului, să-l poți ajuta, asculta și îndruma, să-l educi, să-l faci vesel și important și, nu în ultimul rând, să-l faci să te iubească!
Bogăția de culoare, desfătarea de arome, diversitatea produselor, bucuria de a lucra împreună, ocazia de a lua parte la evenimentele vieții, asta a însemnat, pe scurt, pentru micuții noștri “oameni mari”- FESTIVALUL TOAMNEI.
Sper ca această zi să fie o frumoasă amintire a timpului petrecut împreună cu copiii dumneavoastră! Ei ne-au făcut ziua frumoasă și le mulțumim. Ei vor rămâne “zestrea de suflet” a grădiniței noastre și îi iubim!