ActualitateLocal

Excelența din învățământul vasluian evidențiată printr-o Gală

Primăria municipiului Vaslui a organizat o nouă ediție a Galei Excelenței în Educație.

220 de elevi și 110 profesori din municipiul Vaslui au fost evidențiați de organizatori, care au fost premiați și aplaudați de cei prezenți în sala Casei de Cultură „Constantin Tănase”.

„Ce poate fi mai frumos, mai plăcut și mai înălțător dacă nu să știm că din urma noastră vine o generație frumoasă, care se pregătește de viață și care luptă pentru ceea ce își dorește. Vasluiul are această inteligență deosebită pe care trebuie să o valorificăm. Eu sunt mândru de acești elevi, în orice împrejurare am pus mai presus de toate învățământul și generațiile care vin după noi. Am spus și am să o mai spun: pentru mine, învățământul și finanțarea lui a fost și va rămâne o prioritate. Excelența trebuie păstrată, cei mai buni dintre cei mai buni să fie aduși în fața cetățenilor și prezentați drept modele pentru ceilalți, astfel încât să se coaguleze în jurul lor tot ce este mai frumos”, a declarat primarul Vasile Pavăl.

Pe scenă au urcat elevii cu premii la etapele naționale ale olimpiadelor și concursurilor școlare, precum și elevii care au obținut nota 10 la Evaluarea Națională.

„An de an, școala vasluiană obține performanță. Dovadă sunt rezultatele remarcabile obținute de elevii noștri la olimpiadele și concursurile naționale. Fără dascăli, familie și comunitate, cu siguranță școala nu ar avea rezultate deosebite. La Vaslui se observă buna colaborare între dascăli, părinți și autorități. Fără ore în șir de muncă, atât acasă, cât și la școală, fără sacrificii personale nu poți obține asemenea rezultate. Felicitări, tuturor!”, a spus Ciprian-Ionuț Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean Vaslui.

La rândul ei, Cristiana Botan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, vede această sărbătoare ca pe o fericită ocazie de a reitera ideea cât de important este să înțelegem că educația nu înseamnă doar predarea și învățarea, acumularea de informații și promovarea examenelor, ci cuprinde conexiuni umane nebănuite, empatie, altruism, recunoștință, responsabilitate, cinste, implicare și reziliență.

„Știm că viitorul aparține celor tineri, dar pentru a creiona destine împlinite drumul lor trebuie riguros construit, modelat, organizat și presărat cu experiențe pozitive. Fie că suntem elevi, fie că suntem profesori, să ne amintim că putem fi purtători de umanitate și că, prin educație, putem schimba vieți! Doar împreună suntem capabili să conturăm noi drumuri către succes. La mulți ani tuturor!”, a transmis inspectorul general școlar, prof. Cristiana Botan.

Seara a fost presărată cu momente artistice oferite de Corala Fantasia, Fanfara Rotaria, elevi de la cercurile de dans, gimnastică, muzică ușoară și chitară de la Palatul Copiilor Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button