ActualitateLocal

Eveniment de marcă la Vaslui: Festivalul „Gheorghe Cucu” va avea loc în zilele de 19 și 20 august!

Consiliul Judeţean Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Episcopia Hușilor și Centrul Județean pentru Cultură Vaslui, organizează, la Vaslui, duminică, 20 august 2023, Festivalul de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”.

În ziua de sâmbătă, 19 august, începând cu ora 19:00, pe scena Teatrului de Vară din Vaslui va avea loc concursul, la care vor participa formații corale din țară și din Republica Moldova.

Acest Festival, de o încărcătură spirituală deosebită, a reușit, până acum, să ne transpună într-o atmosferă de multă liniște și interiorizare, și să ne înnobileze sufletește, în pofida zgomotului din jur, care ne asaltează zilnic.

Regăsim, prin piesele interpretate, frumusețea sufletului omenesc, șlefuit de dorul după Dumnezeu, și reușim, cel puțin pentru câteva ceasuri, să fim învăluiți de o bucurie interioară, mai greu exprimabilă în cuvinte. Acesta este, de fapt, unul din rolurile muzicii de calitate, să ne predispună la o răsucire înspre noi înșine, pentru a fi mai atenți la acordurile inimii însetate de frumos, de sens și de liniște.

Sunt convins de faptul că și această ediție a Festivalului de muzică corală laică și religioasă „Gheorghe Cucu”, organizat de Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, în parteneriat cu Episcopia Hușilor, va fi una de foarte înaltă ținută.

Binecuvântăm, deopotrivă, pe organizatori și pe participanți, pentru darul muzical, de suflet, pe care îl oferă semenilor lor, într-o vreme în care avem o acută nevoie de înmulțire a binelui și a frumosului, este mesajul Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, pentru ediția din acest an a festivalului.

Duminică, 20 august, de la ora 19, în centrul civic, vor susţine recitaluri: Corala „Armonia” din Constanța, solista Maria Coman, Corul „Cantilena” din Lituania, Grupul „Agia Skepi” din Grecia, , Corul „Apulum” din Alba Iulia, Corul „Dignus Est” din Vaslui, Grupul psaltic „Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși, și Corala „Fantasia” din Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button