ActualitateLocal

Eroii Revoluției comemorați la Vaslui!

Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, și vicepreședinții Ciprian Trifan și Dan Marian au participat la un ceremonial militar şi religios pentru comemorarea eroilor căzuţi în Revoluţia din 1989, ce a fost organizat la monumentul ridicat în Cimitirul Eternitatea din Vaslui.

Momentul a început cu oficierea unui serviciu religios, de către un sobor de preoți, în frunte cu Preasfinția Sa Ignatie, Episcopul Hușilor.

Au urmat alocuțiunile autorităților locale. Președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a vorbit despre însemnătatea momentului, catalogând momentul 22 decembrie drept o sărbătoare populară.

„Dacă ne luăm după această imagine compozită a celor care sunt prezenți la eveniment, ar părea că este o manifestare a statului. Deșigur este și a statului, pentru că sunt consacrate lucrurile acestea, prin legi și acte normative, însă eu cred că de fapt este o sărbătoare populară și nu exagerez când spun că este o sărbătoare, pentru că știm cu toții că ne-am adunat aici, la cimitir, pentru a-i comemora pe aceia care și-au jertfit viața pentru un anumit ideal, fie că a fost comun, fie că a fost unul personal în momentul acela. De fapt caracterul acesta popular a celor care s-au jertfit pentru cei care suntem noi astăzi aici nu putea veni din altă parte decât din rândul poporului român. Consider că și comemorările pot avea caracter de sărbătoare, chiar dacă se desfășoară într-un loc cam impropriu pentru a fi numită sărbătoare. Aceia care s-au jertfit merită să fie comemorați, iar eroismul și faptele lor să fie omagiate. Să-i odihnească Dumnezeu în pace, iar celor vii să le dea multă sănătate și viață îndelungată. Nouă să ne dea puterea de a fi întotdeauna aici cu prilejul acestui eveniment”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Marcarea celor 33 de ani de libertate s-a încheiat cu defilarea unor detașamente aparținând Inspectoratului de Jandarmi Județean, Penitenciarului Vaslui și Poliției Locale Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button