ActualitateLocal

Doar şase furnizori de îngrijiri medicale la domiciliu au contract cu CJAS

Un număr de şase furnizori de servicii de îngrijiri medicale şi îngrijiri paliative la domiciliu au contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui.

Serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu se acordă în baza unor recomandări făcute de medicii de specialitate din ambulatoriu, inclusiv medicii de familie şi de către medicii de specialitate din spitale la externarea asiguraţilor, în urma consultaţiilor medicale raportate la casa de asigurări. Potrivit reprezentanţilor CJAS Vaslui, aproximativ 50 de pacienţi beneficiază lunar de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu, instituţia făcând eforturi să onoreze toate cererile.

„Durata pentru care un asigurat poate beneficia de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu se stabileşte de medicul care a făcut recomandarea, dar nu mai mult de 90 zile de îngrijiri în ultimele 11 luni, în mai multe etape episoade de îngrijire, respectiv 180 zile pentru pacienţii cu vârsta sub 18 ani. Un episod de îngrijire este de maximum 15 zile de îngrijiri, respectiv maximum 30 de zile pentru situaţiile justificate medical. Furnizorii de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu acordă servicii conform unui plan de îngrijiri stabilit în conformitate cu recomandările făcute de medici, zilnic, inclusiv sâmbăta, duminica şi în timpul sărbătorilor legale. La nivelul judeţului Vaslui, asiguraţii pot accesa serviciile de îngrijiri medicale la domiciliu oferite de un număr de şase furnizori. La această dată, la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Vaslui nu există o listă de aşteptare pentru confirmarea recomandărilor de îngrijiri la domiciliu”, a declarat directorul general al instituţiei, Mihaela Chitariu.

Reprezentanţii spitalelor din judeţ susţin că în multe cazuri, din cauza lipsei prestatorilor de servicii de îngrijiri paliative la domiciliu, pacienţii ajung să fie lăsaţi internaţi în unităţi medicale mai mult decât ar fi necesar.

„Ne confruntăm cu situaţii în care bolnavii sunt lăsaţi mai mult în spital de aparţinători, pentru că aceştia nu au posibilitatea să-i îngrijească. Dacă ar exista mai mulţi prestatori de servicii de paliaţie la domiciliu, situaţia ar fi alta şi ar fi degrevate spitalele. Noi avem în intenţia înfiinţarea unui servicii de paliaţie la nivelul spitalului, dar depindem de factorul financiar”, a declarat managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button