ActualitateLocal

Consiliul Județean Vaslui va avea Unitate de Achiziții Publice Centralizată

Astăzi, Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, a participat la Conferința dedicată popularizării și creșterii gradului de conștientizare în rândul autorităților contractante cu privire la beneficiile achizițiilor centralizate la nivel local, organizată de ANAP, în colaborare cu Banca Europeană de Investiții.

Înaintea evenimentului, acesta a luat parte la o conferință de presă la sediul Guvernului cu privire la implementarea sistemului de achiziții publice centralizate.

„Mulțumim celor care ne-au inclus în acest proiect și au dat posibilitatea să ne lărgim orizontul în ceea ce privește activitatea de achiziții centralizate la nivel local. Strategia națională este doar un plan, un fir conducător și că în implementarea acestei strategii este nevoie permanentă de perfecționare a mecanismelor și privesc aceste unități centralizate ca pe un mod de a perfecționa mecanismele acestea. Nu sunt specialist, dar zic că am o experiență destul de îndelungată datorită persistenței în board-ul Consiliului Județean Vaslui, însă am putut să sesizez și aspectele bune, precum și cele mai puțin bune, mai dificile ale sistemului de achiziții. Trebuie să fim conștienți că lucrăm cu niște oameni care au căpătat în cea mai mare parte o pregătire profesională la locul de muncă sau într-un sistem de cursuri care nici el nu este de o calitate foarte ridicată, dat fiind faptul că este un sistem foarte proaspăt și care nu poate să beneficieze de la început de experiența unor specialiști de talie în domeniu, astfel încât o asemenea inițiativă ar produce beneficii imediat, fiindcă ar selecta pe cei mai buni, care să fie incluși în aceste unități centralizate și ar da posibilitatea ca ei să fie și un fel de instructori pentru ceilalți participanți la procesul de achiziții”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, în cadrul conferinței de presă.

Unitatea de Achiziții Publice este un organism responsabil de achiziții și protejarea finanțelor, prin care Consiliul Județean Vaslui va reprezenta nevoile colective ale instituțiilor publice și va realiza achiziții de bunuri, servicii și lucrări în numele acestora.   

Astfel, procedurile de achiziții publice vor fi simplificate, centralizate și concentrate, iar timpul va fi optimizat, ceea ce va conduce la gestionarea eficientă a banului public, la realizarea de economii, precum și la îmbunătățirea transparenței cheltuirii fondurilor publice.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button