ActualitateLocal

Cartea “Te iubesc, orice culoare ai avea!”, lansată la Vaslui

carte4
Într-o atmosferă calmă, și-a făcut pașii timizi mai tânăra mămică, Mihaela Coșescu. Ea a ținut să-și împărtășească trăirile și dragostea față de proprii copii atât celor dragi, cât și necunoscuților, printr-o carte, intitulată sugestiv “Te iubesc, orice culoare ai avea”. La debutul literar, produs la Silver Mall, Mimi, așa cum o alintă cunoscuții, i-au fost alături părinții, fratele, alte persoane dragi, dar și primarul Vasile Pavăl, care a felicitat-o pentru ideea de a scrie o carte despre iubirea necondiționată față de copii.
“Felicitări și sperăm să continui și să te vedem și membră a Uniunii Scriitorilor. Te cunosc de pe vremea când făcea parte din Fantasia. Sunt convins că vei deveni la fel de cunoscută, precum este corala în momentul de față. Îți promit că am să citesc această carte și aștept cu interes următoarea”, a spus Pavăl.
Deși abia a văzut lumina tiparului, cartea se bucură de reale aprecieri, fiind comandată online de zeci de părinți. De altfel, autoarea, cunoscută publicului pentru articolele de pe platforma crestemoameni.ro, nu a ales întâmplător Vasluiul pentru prima lansare a cărţii sale: ea este originară din oraşul nostru, de care o leagă întreaga copilărie şi adolescenţă. De altfel, Editura “Creştem Oameni”, la care a fost publicată cartea, este înfiinţată tot la Vaslui.
“Sunt aproape 9 luni de când lucrez cu Ana, o artistă minunată de 13 ani, la prima noastră carte. Totul a pornit de la nevoia mea de a inventa povești care să o ajute pe Maria să își gestioneze gelozia față de fratele ei, să se simtă acceptată și iubită la fel ca înainte de apariția fratelui său, să își simtă acceptate emoțiile și sentimentele chiar și atunci când ele nu erau tocmai de pus în ramă. Cartea a avut un drum greu, cu multe piedici, dar pe care le-am depășit cu multă dragoste față de ea, cu mult entuziasm. Am înființat între timp Editura Creștem Oameni și sperăm ca aceasta să fie prima carte dintr-o serie de cărți minunate, care să hrănească atât creierul, cât și sufletul copiilor și a adulților din preajma lor. Am pus suflet în fiecare cuvânt, de fapt multe cuvinte din carte sunt replici ale Mariei, propoziții prin care ea își exprima frustrarea, furia, nesiguranța, dorința de a-i confirma că o iubim. Iar Ana a reușit să intre atât de bine în pielea personajelor și să le contureze emoțiile”, a spus Mihaela Coșescu.
Cartea va fi lansată în perioada următoare în București, Călărași, Brașov, Constanța, Ploiești, Focșani, lista fiind deschisă și pentru alte orașe din țară.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button