ActualitateLocal

Bugetul județului Vaslui va fi votat în această săptămână

Pe 8 februarie, consilierii județeni vor aproba bugetul pe anul 2024. La capitolul venituri, bugetul local al județului Vaslui prevede o sumă de 572.754.596 lei, iar la cheltuieli în sumă de 678.770.995 lei.

Deficitul bugetar se ridică la 106.016.399 lei, sumă ce va fi finanțată din excedentul înregistrat la finele exercițiului bugetar 2023.

La partea de venituri, sumă de 188.757.338 lei provine din subvenții de la bugetul de stat. La partea de cheltuieli, suma de 120.156.664 lei este alocată pentru proiecte care beneficiază de asistență financiară  nerambursabilă în cadrul PNRR.

Tot la capitolul cheltuieli, pentru finanțarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui se stabilește suma de 214.924.254 lei, pentru Centrul de Asistență Medico-Socială Băcești va fi alocată suma de 9.921.088 lei, iar Centrul de Asistență Medico-Socială Codăești va primi suma de 4.109.187 lei.

La secțiunea de funcționare, partea de venituri va fi în sumă de 363.434.985 lei, iar partea de cheltuieli va fi în sumă de 363.434.985 lei.

La secțiunea de dezvoltare a bugetului local sunt prevăzute 209.319.611 lei la venituri, iar la partea de cheltuieli, suma este de 315.336.010 lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button