Sport

ASS FC Vaslui-Flacăra Muntenii de Sus 3-1 (2-0)

Partida ASS FC Vaslui-Flacăra Muntenii de Sus a stârnit un real interes. Disputat la lumina reflectoarelor, pe stadionul Municipal, aproape o mie de spectatori, dintre care 800 au fost plătitori de bilete, au asistat la un spectacol demn de prima ligă.
Cele două echipe s-au întrecut pe sine, jocul fiind unul excelent, cu ocazii și multe goluri, spre deliciul asistenței.
În tribune, vasluienii au oferit un alt spectacol de sunet și culoare, însă nu s-au lăsat mai prejos nici oaspeții, care au fost încurajați de aproximativ 400 de fani.
Partida a început pe fondul de dominare a echipei oaspete, care a irosit două șanse mari de gol. La prima gafă în defensiva muntenarilor, Cătălin Solomon profită de pasa neinspirată la portarul advers și marchează pentru 1-0.
Gazdele n-au stat prea mult pe gânduri și Gabriel Cosovăț a majorat diferența la 2-0, care a fost și scorul pauzei.
La reluare, Flacăra dă semne că nu a renunțat la luptă, iar Paul Ponea reaprinde speranțele nou promovatei. După marcarea golului, oaspeții prind mai mult curaj și pun presiune la poarta galben-verzilor.
Nici ASS FC Vaslui nu iartă fiecare incursiune la poarta adversă, iar dintr-o asemenea fază a venit golul trei, operă a lui Robert Chirilă.
Grație acestui rezultat, galben-verzii se desprind în fruntea clasamentului ligii a patra și au devenit principalii favoriți la câștigarea titlului județean.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button