ActualitateLocal

Activități și rezultate ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui  în anul 2023

Vineri, 19 ianuarie a.c., la sediul Jandarmeriei Vaslui a avut loc ,,Evaluarea activității din anul 2023” a instituției.

Bilanțul a fost prezentat de către inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui, domnul colonel Bărbuță Florin-Cătălin, în prezența cadrelor unității, întreaga activitate fiind prezidată în sistem videoconferință de către domnul colonel Tănase Ciprian-Bogdan din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Activitatea de evaluare a implicat o analiză amănunțită a activităților desfășurate, a misiunilor îndeplinite și rezultatelor obținute pe parcursul anului 2023. Totodată, au fost stabilite și prezentate obiectivele instituției pentru anul 2024.

Astfel, anul trecut, pentru asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și pentru asigurarea securității obiectivelor și transporturilor speciale din zona de competență, structurile operative ale inspectoratului au executat un număr de 11.637  misiuni.

Pe timpul misiunilor din cursul anului 2023, jandarmii vasluieni au fost nevoiți să aplice 3.095 de sancțiuni contravenționale, din care 1.898 amenzi în cuantum de 644.700 lei și 1197  avertismente scrise.

Tot anul trecut, jandarmi  vasluieni au constatat independent un număr de 163 infracțiuni, privind un număr de 190 făptuitori, iar în cooperare cu polițiștii au participat la constatarea unui număr de 137 infracțiuni.

O importanță deosebită a fost acordată activităților de prevenire, fiind desfășurate în total un număr de  158 de astfel de activități, atât în mediul școlar cât și cu ocazia misiunilor executate.

Unitatea asigură paza și protecția la un număr de 18 obiective din competență. Structurile specializate au asigurat protecția a 108 transporturi de valori  și speciale și au participat la asigurarea protecției pentru 244 transporturi de corespondență clasificată.

De asemenea, jandarmii au intervenit în sprijinul celor care au avut nevoie la 1449 de apeluri, fie la “112” , fie la dispeceratul unității.

  În vederea realizării priorităților instituționale, se va avea în atenție dialogul, cooperarea și colaborarea interinstituțională, coroborate cu acțiunea fermă și profesionistă care vor fi esențiale pentru menținerea stării de normalitate la nivelul județului și dezvoltarea gradului de siguranță a cetățeanului.

În spatele acțiunilor, al rezultatelor și al cifrelor stau oamenii care au făcut fată cu succes misiunilor încredințate și care au răspuns cu promptitudine și profesionalism diverselor provocări apărute și le mulțumim pentru atingerea tuturor obiectivelor.

Cu această ocazie, comanda Jandarmeriei Vaslui mulțumește pentru buna colaborare structurilor din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, Instituției Prefectului Județului Vaslui, administrației publice locale și județene, dar și mass-mediei și comunității vasluiene.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button