ActualitateLocal

Acțiuni de prevenire în rândul șoferilor vasluieni

În perioada 20 – 31 decembrie 2021, polițiștii din structurile de poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, vor acționa preventiv, pe drumurile publice din județul Vaslui, în special pe cele cu un risc rutier ridicat, în vederea reducerii cauzelor generatoare de evenimente rutiere cu consecințe grave, produse pe fondul conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Activitățile se desfășoară la nivel național, în baza proiectului Educație rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabillizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Această campanie este una de informare ce abordează problematica consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Cu ocazia acestor activități, polițiștii au împărțit participanților la trafic, materiale informative care cuprin atât recomandări, cât și consecințe cu privire la conducerea autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice.  

Consumul de alcool scade capacitatea de a conduce autovehicule, reduce viteza de reacție, afectează puterea de concentrare și vederea. Drogurile induc o falsă încredere în propriile simțuri, iar șoferul își poate asuma irațional riscuri în trafic.

Legislația română are toleranță zero pentru condusul sub influența alcoolului sau a drogurilor, iar consumul de droguri este ilegal în orice situație.

Conform legislației din România, dacă șoferul are o îmbibație alcoolică peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, fapta este considerată infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani sa cu amendă.

În cazul conducătorilor depistați cu o îmbibație alcoolică sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapta este considerată contravenție și se sancționează cu amendă și suspendarea dreptului de a conduce, pentru 90 de zile.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button