ActualitateLocal

Accident cu victime la Moara Grecilor: O femeie a ajuns la spital!

Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă (autospecială echipată cu modul pentru deblocare/descarcerare), o ambulanță SMURD tip B2 și echipaje specializate, pentru asigurarea măsurilor PSI, deblocarea, evaluarea și acordarea primului ajutor calificat victimei unui accident rutier produs în cartierul Moara Grecilor, din municipiul Vaslui. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau doar conducătorii auto.

La sosirea echipajelor de intervenție au fost găsite două autoturisme avariate (dintr-un autoturisme se scurgeau lichide combustibile), o persoană fiind vizibil afectată.

Pompierii au asigurat măsurile PSI, concomitent fiind evaluate și persoanele implicate în accident. O femeie în vârstă de 63 ani a necesitat acordarea primului ajutor calificat, victima fiind transportată ulterior la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.

Cea de-a doua persoană implicată în accident a refuzat transportul la spital.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button