Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a organizat, cu prilejul Zilei Pompierilor din România, o serie de activități dedicate comunității, menite să crească gradul de informare și pregătire a cetățenilor în situații de urgență.
Acțiunile s-au desfășurat în zone comerciale din Bârlad și Huși. La Bârlad, pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Bârlad, împreună cu voluntarii SMURD Vaslui, au fost prezenți la Bârlad Value Center, în timp ce la Huși, activitățile au fost organizate de reprezentanții Secției de Pompieri Huși, la Kaufland.
Cadrele militare și voluntarii au desfășurat activități de informare și instruire, prezentând tehnici de acordare a primului ajutor și modul de comportare în cazul diferitelor tipuri de risc care pot genera situații de urgență.
Prin aceste acțiuni, pompierii vasluieni au urmărit să aducă mai aproape de cetățeni informațiile esențiale privind prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență.
Manifestările dedicate Zilei Pompierilor au continuat și la subunitățile ISU Vaslui, unde au fost organizate evenimente în cadrul Zilelor Porților Deschise, la care au fost invitați toți vasluienii.







