Prăznuită în fiecare an la 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci este una dintre sărbătorile importante dedicate cinstirii Crucii în Biserica Ortodoxă. În tradiția populară românească, ziua este cunoscută și sub numele de Ziua Crucii, Crucea Mare, Ziua Șarpelui sau Cârstovul Viilor, fiecare denumire păstrând câte o semnificație din bogata memorie culturală a satului.
Potrivit tradiției bisericești, sărbătoarea este legată de aflarea Sfintei Cruci la Ierusalim de către împărăteasa Elena, mama împăratului Constantin cel Mare. După descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, patriarhul Macarie al Ierusalimului a înălțat-o înaintea poporului, pentru ca toți credincioșii să o poată vedea și cinsti. Evenimentul a rămas în memoria Bisericii și a devenit temeiul sărbătorii de la 14 septembrie.
În spiritualitatea ortodoxă, Sfânta Cruce este semnul jertfei și al biruinței lui Hristos asupra morții. Creștinul o cinstește prin rugăciune și își face semnul Crucii în momentele importante ale vieții. În cultura populară, aceste semnificații religioase au fost însoțite de numeroase credințe despre puterea protectoare a Crucii. În unele sate, plantele aromatice și florile cu care era împodobită Crucea puteau fi luate acasă după sfințire și păstrate cu respect, fiind considerate folositoare în diferite împrejurări.
Pentru lumea tradițională, Ziua Crucii reprezenta și un hotar al anului. Ea era pusă în legătură cu Alexiile de la începutul primăverii. Dacă primăvara pământul era considerat „deschis”, permițând viețuitoarelor și plantelor să revină la viață, toamna acesta începea să se „închidă”. Se credea că insectele, șerpii și alte vietăți se retrag în ascunzișuri pentru perioada rece. De aici și numele de Ziua Șarpelui, în jurul căruia s-au format numeroase reprezentări folclorice.
Natura ocupa un loc important în calendarul popular. După 14 septembrie, plantele începeau să se usuce, iar anumite fructe și plante culese în această perioadă primeau întrebuințări speciale. Unele credințe spuneau că fragii găsiți după Ziua Crucii nu mai trebuie consumați, fiind legați simbolic de lumea morților. Ramurile de alun erau apreciate atât pentru folosul lor practic, cât și pentru puterile miraculoase care li se atribuiau.
Sărbătoarea era respectată prin post și pomenirea celor plecați dintre cei vii. În unele zone se ofereau „moși”, vase noi cu apă, lapte, miere sau alte daruri, împodobite cu lumânare și colac. Pomana era destinată în special rudelor decedate, dar și oamenilor aflați în nevoie. Prin asemenea gesturi, credința religioasă se împletea cu solidaritatea comunitară.
O semnificație aparte are denumirea de Cârstovul Viilor. În regiunile viticole, 14 septembrie devenea reper pentru începutul culesului strugurilor. În unele localități, preotul binecuvânta via și vasele pregătite pentru vin, iar gospodarii începeau culesul cu speranța unei recolte bogate. Se păstra și obiceiul de a lăsa câțiva struguri pe ultimul butuc, numiți în unele locuri „strugurele lui Dumnezeu”, ca semn de recunoștință și pentru păsările cerului.
În jurul Zilei Crucii existau și numeroase interdicții. În anumite comunități nu se consumau alimente despre care se credea că poartă forma Crucii – mere, nuci, usturoi, castraveți, roșii, prune sau pepeni. Acestea sunt însă credințe populare și nu trebuie confundate cu învățătura dogmatică a Bisericii.
Ziua Crucii era și un moment al observației meteorologice. Plecarea cocorilor era considerată semn al apropierii frigului, ciorile puteau anunța venirea brumei, iar tunetul din această zi era interpretat, în unele zone, ca semn al unei toamne lungi. Aceste observații reflectă experiența acumulată de comunitățile rurale în urma unei îndelungate și atente observări a naturii.
Astăzi, multe dintre aceste obiceiuri s-au pierdut sau se mai păstrează doar în anumite sate și în cadrul unor manifestări culturale. Ele rămân însă importante pentru înțelegerea patrimoniului etnofolcloric românesc. Înălțarea Sfintei Cruci arată, poate mai limpede decât multe alte sărbători, felul în care credința creștină, ritmul naturii, munca pământului și viața comunității s-au întâlnit în cultura tradițională.
Pentru creștin, 14 septembrie rămâne ziua cinstirii Sfintei Cruci, semnul jertfei și al biruinței lui Hristos. Pentru memoria satului românesc, aceeași zi a devenit și un reper al trecerii spre toamnă, al culesului viilor, al retragerii viețuitoarelor și al pregătirii pentru sezonul rece. Între aceste două dimensiuni se păstrează una dintre expresiile cele mai interesante ale patrimoniului nostru spiritual și etnofolcloric.
Articol scris de Dan Horgan
Bibliografie:
• Antonescu, Romulus, Dicționar de simboluri și credințe tradiționale românești, București, Editura cIMeC – Institutul de Memorie Culturală, 2009.
• Băncescu, Iuliana (coord.), Obiceiuri tradiționale din România – Sărbători în imagini. Album, București, Centrul Național pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, 2006.
• Colta, Rodica, Sărbători și datini de peste an. O anchetă transfrontalieră asupra culturii tradiționale, București, Editura Etnologică, 2017.
• Ghinoiu, Ion, Mitologie română. Dicționar, București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2013.
• Ghinoiu, Ion, Obiceiuri populare de peste an. Dicționar, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997.
• Ghinoiu, Ion, Zile și mituri. Enciclopedie a sărbătorilor, ritualurilor, ființelor fabuloase, eroilor și miturilor din panteonul popular românesc, București, Editura Univers Enciclopedic, 2018.
• Gorovei, Artur, Credinți și superstiții ale poporului român, București, Editura Grai și Suflet – Cultura Națională, 1995.
• Nicolau, Irina, Ghidul sărbătorilor românești, București, Editura Humanitas, 1998.
• Niculiță-Voronca, Elena, Datinile și credințele poporului român, adunate și așezate în ordine mitologică, vol. I, Iași, Editura Polirom, 1998.
• Olteanu, Antoaneta, Calendarele poporului român, București, Editura Paideia, 2001.
• Știucă, Narcisa, Spirala sărbătorilor. Rosturi, tâlcuri și deslușiri, Sibiu, Editura ASTRA Museum, 2014.
• Vulcănescu, Romulus, Mitologie română, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1985.
