Primăria Municipiului Vaslui anunță suspendarea temporară a activității de eliberare și prelucrare a actelor de urbanism, atât prin intermediul platformei online, cât și prin depunerea fizică a documentelor.
Măsura este valabilă începând cu 25 august 2026 și este determinată de intrarea în vigoare și aplicarea noilor prevederi ale Legii nr. 169 din 10 august 2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC).
Potrivit municipalității, noul act normativ aduce modificări importante în ceea ce privește procedurile și documentațiile necesare pentru emiterea actelor de urbanism. În acest context, autoritățile locale așteaptă din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației noile formulare aferente procedurilor reglementate de legislația în vigoare.
Durata suspendării nu poate fi estimată în acest moment, întrucât termenul la care noile formulare vor fi transmise autorităților locale nu este cunoscut.
„Reluarea activității va putea avea loc după transmiterea de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a noilor formulare aferente procedurilor reglementate de actul normativ”, precizează Primăria Municipiului Vaslui.
Municipalitatea dă asigurări că va informa cetățenii imediat ce noile formulare vor fi disponibile și vor putea fi utilizate, iar serviciile de urbanism vor putea fi reluate în condițiile prevăzute de noul cadru legislativ.
