Kilometri de piste pentru biciclete, gata la Bârlad. Rețeaua traversează orașul de la sud la nord

Bârladul își extinde infrastructura destinată bicicliștilor, după finalizarea unor noi tronsoane de piste care se întind din sudul până în nordul municipiului. Noile trasee se conectează cu pistele deja existente și formează, practic, o rețea care traversează o mare parte a orașului.

Pistele au fost amenajate pe mai multe artere importante din municipiu, printre care Șoseaua Griviței, zona Prodana, strada Tecuciului, strada Mihai Eminescu, Căpitan Grigore Ignat – Obor – FEPA și Republicii – IRB – Galamar.

Investiția este prezentată de municipalitate drept una importantă pentru dezvoltarea mobilității alternative și pentru crearea unor condiții mai bune pentru cei care aleg bicicleta ca mijloc de deplasare.

Primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, spune că proiectul răspunde unei nevoi exprimate de locuitori și reprezintă o oportunitate pe care administrația locală nu putea să o rateze.

„Cred că, înainte de a spune că Bârladul nu are nevoie de piste pentru biciclete, ar trebui să ne amintim că sute de bicicliști ni le-au cerut. Iar când am avut posibilitatea să obținem finanțarea necesară, nu cred că era momentul să spunem «nu». Dimpotrivă, era momentul să profităm de această șansă, mai ales că Bârladul nu a avut niciodată, până acum, o asemenea investiție”, a transmis Dumitru Boroș.

Edilul consideră că noile piste nu trebuie privite doar ca o investiție în infrastructura pentru biciclete, ci și ca o componentă a unui oraș mai sănătos și mai prietenos cu locuitorii.

„Eu cred în mișcare, în sport și într-un oraș în care oamenii au alternative pentru a se deplasa și pentru a-și păstra sănătatea. O pistă de biciclete nu este doar asfalt delimitat; este o invitație la mișcare, la un stil de viață sănătos și la un oraș mai modern”, a precizat primarul Bârladului.

Acesta le transmite și celor sceptici că utilitatea unei investiții nu ar trebui judecată exclusiv prin prisma modului în care este folosită personal.

„Să nu ne grăbim să spunem că un lucru nu este necesar doar pentru că noi, personal, nu îl folosim. Bârladul este al tuturor, iar investițiile trebuie să răspundă cât mai multor nevoi și categorii de oameni”, a mai spus Dumitru Boroș.

Proiectul pistelor de biciclete a fost finanțat inițial prin PNRR, iar ulterior finanțarea a fost asigurată de la bugetul național, prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Investiția face parte dintr-un plan mai amplu de modernizare a mobilității urbane în Bârlad. Alături de proiectul de Mobilitate Urbană, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, sunt prevăzute autobuze electrice, stații de încărcare, construirea unei autobaze moderne de la zero și asfaltarea traseelor pe care circulă mijloacele de transport public.

Prin aceste investiții, administrația locală urmărește dezvoltarea unor alternative de transport și, în perspectivă, creșterea calității vieții în municipiul Bârlad.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *