Tânăr de 22 de ani din Drânceni, reținut după ce ar fi bătut și jefuit un bărbat pe terasa unui bar

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, din comuna Drânceni, a fost reținut de polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tâlhărie, după un incident petrecut pe terasa unei societăți comerciale din localitatea Râșești.

Potrivit anchetatorilor, fapta ar fi avut loc în seara zilei de 16 iulie 2026, în jurul orei 21:00. Un bărbat de 32 de ani, din aceeași comună, ar fi fost agresat fizic de tânărul cercetat, care, folosindu-se de violență, l-ar fi deposedat de o sumă de bani.

În urma activităților de cercetare și a probelor administrate de polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Huși, suspectul a fost identificat și, la data de 23 iulie 2026, a fost reținut pentru 24 de ore.

Acesta urmează să fie prezentat procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși, pentru dispunerea unei măsuri preventive.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Reamintim că reținerea este o măsură procesuală, iar persoana cercetată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *