Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Ibănești, județul Vaslui, a fost arestat preventiv după ce a încălcat în repetate rânduri ordinul de protecție emis împotriva sa și s-a apropiat de fosta concubină, deși avea interdicția de a face acest lucru.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.
Anchetatorii au stabilit că, la data de 26 mai 2026, Judecătoria Bârlad a emis un ordin de protecție valabil pentru o perioadă de 12 luni. Prin acesta, bărbatul avea obligația de a păstra o distanță de cel puțin 100 de metri față de fosta concubină și de locuința acesteia, precum și de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.
Cu toate acestea, la data de 12 iulie 2026, bărbatul s-ar fi apropiat la aproximativ 10 metri de femeie și i-ar fi cerut să se împace cu el.
Sistemul de monitorizare electronică a semnalat încălcarea restricțiilor, iar polițiștii din cadrul structurii de monitorizare electronică l-au contactat imediat și i-au solicitat să se îndepărteze de persoana protejată. În același timp, un echipaj de poliție a fost direcționat la locuința victimei și l-a interceptat pe bărbat.
În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că acesta nu se afla la prima abatere. O altă încălcare a ordinului de protecție a fost documentată și în data de 8 iunie 2026.
Având în vedere gravitatea faptelor și repetarea comportamentului, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 17 iulie 2026, acesta a fost prezentat Judecătoriei Bârlad cu propunere de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. Instanța a admis solicitarea, iar bărbatul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și a dispunerii măsurilor legale.
